Eu cetăţeanu` Oricare Dinvoi, locatar în “Ţărişoara Minunată” după colţ, în prezent domiciliat în urbea X din judeţul Lătraţii din Deal, am a vă aduce la cunoştinţă următoarele:

După cum menţionam şi mai sus domiciliez într-o urbe cu titulatură de ditamai “municipul”. În “proxima apropiere” a sus numitului municip se află un alt municip cu titulatură şi mai impozantă de “reşedinţă de judeţ”. Între cele două localităţi se întinde un drumeag de ţară cu titulatură de “drum judeţean”. Drumeagul de ţară a văzut şi zile mai bune trebuie să recunosc, însă ca anul ăsta niciodată, arată de parcă ar fi o bucată mare de şvaiţer întinsă cu cuţitul de unt. Are săracu` mai multe găuri pe faţă decât un adolescent pubertin în plin acces de acnee.

Multă vreme am trăit cu impresia că starea precară a acestui drum mi se datorează în mod direct, deoarece nu plătisem una bucată dare la stat, şi anume rovigneta. Ruşine, ruşine, de o mie de ori ruşine, ştiu, dar ce să-i faci, e criză, sunt vremuri grele şi venit nu posed aşa că de unde dracu şi bani de rovignetă. Totuşi după ce am rupt mai multe bucăţi arcuri, bucşe şi osii pe drumul cel vestit, am decis că e necesară o investiţie mai durabilă în viitorul maşinii din dotare, aşa că am hotărât să-mi iau inima-n dinţi, să adun bănuţ cu bănuţ şi să achit odată rovigneta ca să mă asigur că stimabilul Berceanu are să repare drumul pe care-l utilizez cu regularitate. Zis şi făcut, şi după multe luni de economii în care am renunţat la luxuri precum duşurile zilnice, sau pâinea proaspătă (aia mai veche se vinde mai ieftin pe sub tejghea), am reuşit în sfârşit să plătesc rovigneta ce urma să-mi asigure un nivel de civilizaţie sporit prin “reabilitarea” drumului în chestiune.

După achitarea rovignetei m-am întors acasă pe jos, evident, hotărându-mă să le acord păsuire drumarilor ce urmau să repare, desigur, drumul imediat ce banii pe care i-am plătit le intrau în conturi. Totuşi răbdarea mi-a fost pusă la grea încercare când, după aproximativ două săptămâni drumul se afla într-o stare mai jalnică decât la început, el deteriorându-se pe fiecare zi mai tare, ajungând acum să posede anumite “caverne” ce-mi inspiră o frică teribilă, nu de alta dar sunt îndeajuns de mari pentru a-mi înghiţi “faitonul” cu totul. Evident, un pic ultragiat de firul evenimentelor am decis să mă adresez pentru lămuriri suplimentare, în legătură cu situaţia, forurilor superioare. Am început cu primăria, care m-a direcţionat către consiliul judeţean, consiliul judeţean m-a trimis la prefectură, prefectura m-a direcţionat către guvern (că cică “ce are sula cu prefectura”? pff, de parcă eu aş şti), guvernul m-a direcţionat către ministerul transporturilor, care minister m-a direcţionat către stimabilul domn Berceanu. În audienţă la stimabilul domn, mi-am asigurat mai întâi buzunarele în care aveam telefoanele şi portofelul, nu de alta dar n-aş fi vrut să rămân fără ele, după care plin de elan l-am întrebat cu o mină serioasă pe domnul ministru:

- Domne când reparaţi drumul ăla că eu am plătit rovigneta aia de o lună şi ceva şi tot degeaba?
Fără să ceară alte lămuriri în legătură cu drumul despre care ar fi vorba, fapt ce mi-a semnalat că nu e prima oară când ţine discursul ăsta, domnul Berceanu mi-a tăiat-o din scurt.
- Cum adică domne, “de o lună şi ceva am plătit rovigneta”? Păi aia trebuia să o plătiţi de la începutul anului. Păi vedeţi, d`aia n-avem noi drumuri că voi contribuabili nu vă faceţi datoria, şi nu plătiţi!
- Da domne, n-am avut bani până acu, da` acu o plătii. Aşa că vă întreb din nou când se repară drumu`?
- Păi nu se mai repară.
- Cum nu se mai repară?!?!
- Păi s-au dus dracu banii şi acu nu mai avem fonduri pentru reparaţii.
- Da` eu am plătit abia acu o lună, banii ăia unde sunt acum, că dacă tot nu reparaţi îi vreau înapoi.
- N-auzi domne că nu-i mai avem. S-au cheltuit!
- Păi s-au cheltuit ăia încasaţi la începutul anului, da` ce v-am dat eu luna trecută nu s-a cheltuit.
- Ba s-au cheltuit şi ăia.
- Pe ce?
- Am avut nevoie de nişte pixuri p`aci prin minister.
- Pixuri?!?
- Da pixuri.
- De 4 milioane de lei, pixuri?
- Păi ce vrei domne că suntem mulţi la datorie, şi avem şi mult de scris, păi mata şti câţi ca tine trimit scrisori în fiecare zi întrebând acelaşi lucru? Păi şti tu cât avem noi de scris ca să le răspundem la toţi, câtă pastă se consumă? Habar n-ai! Plus că şi aşa tot voi ăştia, contribuabili ăştia sunteţi de vină!
- Noi?!?
- Da voi, că dacă aţi mai stă dracu şi în case şi n-aţi mai ieşi afară cu maşina am avea şi noi drumuri de Doamne ajută în ţara asta. Da` voi nu vreţi să înţelegeţi vă tot smiorcăiţi că d`aia plătiţi rovignete ca să aveţi drumuri să mergeţi cu maşinile, de parcă eu sunt obligat să vă fac vouă viaţa mai uşoară. Ce mie mi-o face cineva?
- Aşa e, aveţi dreptate. Vă rog frumos să mă scuzaţi.
- Hai dă-i drumu` d`aici şi mai terminaţi dracu cu prostiile odată, ba vreţi drumuri, ba salarii, ba servicii medicale, păi unde vă credeţi aici, pe tarlaua mamii voastre?

*Această “schiţă” este un pamflet şi trebuie tratată ca atare.
**Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Şi totuşi … la câţi dintre voi se potriveşte scenariul de mai sus?